sosiri și plecări -
cuiburi de rândunele
în gara veche
(Argentina Stanciu)
Laconic și fragmentar, sînt evocate și cumulate, ieșind ferm din ceața absenței, cîteva entități care-și flutură vagul unor contexte. Poemul prinde cheag însă de-abia odată cu ultimul cuvînt.
Totuși, fără adaosul final, „gara veche”, nu ni s-ar limpezi suficient nici destinația locului, nici acel du-te-vino care însuflețește clădirea. Fără el, nu am sesiza nici că menirea edificiului este perpetuată, dincolo de aproape sigura dezafectare a stației de cale ferată, de rîndunelele care s-au aciuat mult mai statornic acolo. Situația, complexă și intuibilă treptat, oarecum tristă și acceptată cu o ironie bonomă, pare să se impună de la sine cititorului.
Trebuie menționat însă faptul că alcătuirea poemului nu poate fi atribuită doar talentului și spontaneității autorului. Se vede că e vorba de o știință acumulată prin studiu, exercițiu și experiență diversă.
(Comentariu--Corneliu-Traian Atanasiu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu