. Locul I la concursul săptămânal de pe Romanian Haiku, etapa 184
dangăt de clopot petalele macilor tremură uşor
În mod aproape miraculos, poemul surprinde o corespondenţă care răzbate prin diferenţa dintre regnuri. Clopotul, masiv, dur, inflexibil este un analog al cupei delicate şi fragile a florilor de mac. Tocmai această potrivire de formă face şi mai semnificative contrastele şi opoziţiile. Ponderea decisivă a clopotului, altitudinea lui severă şi semeaţă se opune categoric dispoziţiei inferioare, mărunte şi smerite a florilor. Dangătul clopotului, sunet profund, prelung şi rar, amplificat parcă şi de sonoritatea gravă şi vibrantă a fonemelor care-i compun numele (la care se adaugă cei doi de o ai clopotului care creează un spaţiu de rezonanţă suplimentar), este contrapus tremurului neauzit al petalelor. Sunetul prăbuşit din tării este receptat şi amortizat în tremur de potirul florilor. Amplei şi unanimei senzaţii sonore, i se opune una vizuală şi aproape tactilă. Sunetul se divizează împărtăşindu-se-n surdină fiecărei petale. Este ilustrat astfel sofianicul, „sentiment difuz, dar fundamental al omului ortodox, că transcendentul coboară, revelându-se din proprie iniţiativă, şi că omul şi spaţiul acestei lumi vremelnice pot deveni vas al acelei transcendenţe.” (Lucian Blaga, Spaţiul mioritic) Dacă totuşi macii au şi ei o menire simbolică pe acest pămînt, revelată, cum spuneam cu altă ocazie, în versul lui Dinescu, care numai din întâmplare nu aparţine unui haiku: grîu păzit de maci, atunci este cum nu se poate mai firesc acest tremur prevestitor al martiriului împărtăşit: spune-se că-n holda coaptă / macul îl dezbraci c-o şoaptă. (Blaga)
foarte reusit si inspirat, felicitări autoarei
RăspundețiȘtergere. Locul I la concursul săptămânal de pe Romanian Haiku, etapa 184
RăspundețiȘtergeredangăt de clopot
petalele macilor
tremură uşor
În mod aproape miraculos, poemul surprinde o corespondenţă care răzbate prin diferenţa dintre regnuri. Clopotul, masiv, dur, inflexibil este un analog al cupei delicate şi fragile a florilor de mac. Tocmai această potrivire de formă face şi mai semnificative contrastele şi opoziţiile. Ponderea decisivă a clopotului, altitudinea lui severă şi semeaţă se opune categoric dispoziţiei inferioare, mărunte şi smerite a florilor.
Dangătul clopotului, sunet profund, prelung şi rar, amplificat parcă şi de sonoritatea gravă şi vibrantă a fonemelor care-i compun numele (la care se adaugă cei doi de o ai clopotului care creează un spaţiu de rezonanţă suplimentar), este contrapus tremurului neauzit al petalelor. Sunetul prăbuşit din tării este receptat şi amortizat în tremur de potirul florilor. Amplei şi unanimei senzaţii sonore, i se opune una vizuală şi aproape tactilă. Sunetul se divizează împărtăşindu-se-n surdină fiecărei petale.
Este ilustrat astfel sofianicul, „sentiment difuz, dar fundamental al omului ortodox, că transcendentul coboară, revelându-se din proprie iniţiativă, şi că omul şi spaţiul acestei lumi vremelnice pot deveni vas al acelei transcendenţe.” (Lucian Blaga, Spaţiul mioritic)
Dacă totuşi macii au şi ei o menire simbolică pe acest pămînt, revelată, cum spuneam cu altă ocazie, în versul lui Dinescu, care numai din întâmplare nu aparţine unui haiku: grîu păzit de maci, atunci este cum nu se poate mai firesc acest tremur prevestitor al martiriului împărtăşit: spune-se că-n holda coaptă / macul îl dezbraci c-o şoaptă. (Blaga)