refugiații
primiți cu aplauze -
iarbă-ntre dale
(Corneliu Traian
Atanasiu)
Două
imagini suficient de diferite, una a unui gest uman de solidaritate, alta a
naturii care se strecoară insidios prin fisurile oferite de civilizația urbană.
Ambele spontane, nepremeditate. Cititorul este provocat sau invitat să mediteze
la relația posibilă dintre ele. Apropierile ar putea să nu fie prea măgulitoare
nici pentru iarbă, nici pentru refugiați.
Le
privim, le contemplăm și rămînem pe gînduri. Iarba, nevinovată, dă colț,
străpunge printre dale și, încet, încet, se expandează peste ele, le cuprinde
și le îngroapă. Fără să fie stîrpită, în cîțiva ani, le face doar o amintire.
Ivirea ierbii între dale pare să fie doar începutul cronicii unei invazii
anunțate.
Refugiații
(numiți neutru, fără accente ideologice) primesc aplauze pentru încercarea prin
care au trecut și pentru tenacitatea și calvarul îndurat. Poate că mulți din
cei care-i aplaudă sînt și ei foști imigranți, acum naturalizați în țara care i-a
primit.
Totuși, în ciuda eroismului și
aparentei spontaneități a odiseei lor, distanța la care au ajuns și numărul lor
dă impresia unei invazii. Păstrînd măsura naturală a ierbii, deplasarea lor pare
un val uriaș, o maree. Nu au pornit în bejenie, oprindu-se în proximitatea unde
calamitatea nu mai bîntuia, ci au tocmit traficanți care să-i treacă clandestin
marea și granițele mai multor țări. Nu au intrat în țările pe care le-au
traversat prin punctele de trecere și nu s-au înregistrat, au violat hotarele
și legile acelor țări. Nu au fugit doar de un pericol și vor ocrotire, ci
revendică drepturi și au o țintă clară – Germania.
Iarba,
chiar dacă nu o aplaudă nimeni, are aceeași tenacitate și, chiar dacă va fi
plivită, va reveni mereu infatigabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu