Haikuul zilei -- 31 ianuarie 2018

tăceri sonore -

sunetul ploii închis
într-un țurțure

(Giannis Kourtis)

        O surpriză extrem de plăcută ca un nou venit să aibă un poem pe primul loc după doar cîteva etape. Și, citind poemul, nu e deloc de mirare. Deși este evidentă metaforizarea, ea nu numai că nu este supărătoare sau gratuită, ci lucrează cu succes la construirea înțelesului poemului.

        Un țurțure este simultan rezultatul prelingerii răbdătoare a apei și al picurării intermitente. Este îngheț și dezgheț într-una, întruna. Deși par doar două definiții lapidar-lirice, cele două părți au alura unor formulări specifice haiku-ului.

        Prima parte este un oximoron, o expresie paradoxală a tensiunii cuprinse în esența țurțurelui, ploaie condensată, gata să se pornească oricînd din nou. Tăcerea lui cristalină este doar o surdinizare provizorie, o întîrziere, o amînare a picurării care pe moment prelungește țurțurele. Expresia românească a stării de țurțure este aceasta – stă să pice. Și cititorul simte această tensiune.

        Partea a doua reia ideea primeia într-o formulă mai extinsă. Sunetul ploii închis este și de data asta o metaforă, dar surprinde totodată cu exactitudine această sechestrare temporară, gata oricînd să-și suspende rigoarea.

        Tot farmecul poemului constă în transfigurarea unui obiect mai degrabă vizibil într-unul cu latențe pronunțat auditive. Rezultatul fiind obținerea unei tăceri vibrante.

Haikuul zilei -- 30 ianuarie 2018

înc-o opintire –

valu-și potolește spuma

în nisipuri

(Corneliu Traian Atanasiu)

        Momentul haiku poate fi rodul unei contemplări îndelungate, repetate de fiecare dată cînd se întîmplă să fii din nou în fața acelei imagini fascinante care își cere insistent expresia verbală. Valurile vin unul după altul într-un ritm neobosit și, cînd se apropie de mal, ating un apogeu al amplitudinii și înspumării ca să se spargă și să se domolească, mîngîind cu tandrețe nisipurile.

         Există în această ultimă încordare o exacerbare pînă la un paroxism care se schimbă brusc în renunțare și nimicire de sine. Există un tipar al energiei cumulate stăruitor ca să se anuleze brusc, spectaculos și pilduitor. Exemplar și spovedind oarecum o aspirație ascunsă pentru liniștirea și pacea de după.

        Gîndiți-vă acum la ultima respirație gîfîită a muribundului. La un cal în spume care, ajuns la destinație, se oprește respirînd deodată în tihnă. La actul erotic care a atins o culme după care se prăbușește într-o savoare fără margini. Împăcată și, de ce nu, recunoscătoare. Aureolată de spuma care se destramă fără grabă.

        E poate aici o regulă a firii: după paroxism urmează îmblînzirea.

                              

Haikuul zilei -- 29 ianuarie 2018

ploaie de stele -

dînd pe dinafară

adăpătoarea

(Cezar Ciobîcă)

        Arta schiței este, paradoxal, una a preaplinului. Ea constă în a contura din cîteva linii vagi și fugitive un obiect din care se revarsă o lume a simțirii.

        Ploaia, neîndoielnic metaforică, a stelelor găsește, printr-o corespondență miraculoasă, un recipient închipuit care s-o adune dînd generos „pe dinafară”. Totul se conjugă firesc dar cu asupra de măsură în a oferi un prototip al receptării nutritiv-spirituale.

*

Sapă, frate, sapă, sapă, 

până când vei da de apă.

Ctitor fii fântânilor, ce

gura, inima ne-adapă.

Prinde tu-n adânc izvoare -

de subt strat stihie blândă.

Să se-aleagă din argilă

ochiuri lucii, de izbândă.

Călători cu turme vie

să se-aplece, să se mire

de atâta adâncime

şi de basmele din fire.

Să se curme-n piept cuvântul,

când s-arată că pământul

stele şi-năuntru are -

nu numai deasupra-n zare.

Osteneşte-te-n amiază

să aduni răsplată dreaptă.

O privelişte de noapte

negrăită te aşteaptă.

Zodii sunt şi jos subt ţară,

fă-le numai să răsară.

Sapă numai, sapă, sapă,

până dai de stele-n apă.

(Lucian Blaga)

Haikuul zilei -- 28 ianuarie 2018 - haiku clasic

Muzica sorţii –

de aseară crivăţul

scrâşnindu-mi la geam 

(Șerban Codrin)

Haikuul zilei -- 27 ianuarie 2018

Geamul vecinei –
plasa de ţînţari saltă
în vîntul iernii

(Radu Patrichi)

Versul median - plasa de ţînţari saltă - are cîteva nuanţe esenţiale: găseşte elementul care să surprindă cu discreţie palpitul. Plasa de ţînţari nu atîrnă şi nu scîrţîie, dar se zbate, fără să poată scăpa din ramă, asemenea inimii vecinei sau a privitorului. Nu ştim care şi nici nu mai contează. Poemul nu trece dincolo de plasă, de tresăltarea ei spasmodică.

Haikuul zilei -- 26 ianuarie 2018

Lopata pe lac
adunînd-risipind
soare şi sălcii

(Dumitru Radu)

Haikuul zilei -- 25 ianuarie 2018

Bătrînul pescar 

trăgînd un fir din lună - 

cerul destrămat

(Eduard Ţară)

Datorită imersiunii prin oglindire a  planului celest(luna) în planul acvatic, firul subţire şi aproape invizibil al aței de plastic pe care pescarul îl trage poate da impresia că este tras din însuși astrul nopții( care nu ar trebui să fie neapărat închipuită  la zenit). Astfel, imaginea nu mai este  atunci deloc abstractă şi tocmai de aceea poate profita de jocul între concretul văzut şi fabulosul mitic ce i se destăinuie în mod spectacular doar celui inițiat, ce știe să vadă dincolo de aparențe.Pescarul capătă dintr-odată alura unei personaj din vremurile eroice, care, avînd în vedere urzeala norilor din acel moment, pare că deşiră/ destramă cerul întreg, punînd în pericol existența acestuia. Valoarea intrinsecă a acestui haiku veritabil  este dată de faptul că surprinde inedit, prin lentila unui fapt neînsemnat, un orizont adînc de mit virtual.

Haikuul zilei -- 24 ianuarie 2018

noapte cu lună
el şi ea tremurând
o singură umbră

(Gabriel Iordan-Dorobanţu)



Bine gradat efectul final. Luna-şi vădeşte menirea abia în versul trei. Noaptea ar vrea să-i ascundă pe cei doi, dar luna mărturiseşte şi protejează totodată taina lor umbratică. Luna consimte şi conspiră oarecum la această taină, înfrigurarea celor doi nefiind străină de un complice fior selenar. 

Haikuul zilei -- 23 ianuarie 2018

gangul viscolit –

o vrabie ciugulind

pâinea orbului

(Tamaş Valeria)

Haikuul zilei -- 22 ianuarie 2018

umbra căpiţei –
la amiază se odihnesc
două seceri

(Dan Norea) 

Haikuul zilei -- 21 ianuarie 2018 - haiku clasic

Înfipţi într-un pai -

doi fragi de prospeţimea

paradisului

(Şerban Codrin)

Înfipţi într-un pai este o sintagmă emblematică, un blazon al copilăriei, o siglă, un logo, s-ar spune astăzi, pentru un brand vetust şi nostalgic. Imaginea nu evocă doar copilăria fără griji care se bucură de lucruri altfel insignifiante, ci şi modul cel mai simplu, improvizat ad-hoc, deşi vechi de cînd lumea, de a recolta şi de a transporta roadele cele mai delicate ale pădurii. Roade a căror bogăţie nu constă în abundenţă ci în aromă, savoare şi farmec.

Versurile care urmează precizează, aparent redundant, ce se găseşte pe pai, aparent, pentru că numărul, dincolo de cantitatea de-a dreptul frugală a fragilor, trimite către ideea de pereche. Acolo, pe acel pai, cu prospeţime de fragi, stau de atunci şi cei doi copii care au gustat fructele paradisului. Şi paiul îi susţine încă miraculos.

http://unhaikupezi.blogspot.ro/2009/07/versul-original-353-doi-fragi-de.html

Haikuul zilei -- 20 ianuarie 2018

tunet în noapte –

fulgul de păpădie

îşi schimbă locul

(Aurel Albu)

Există aici un fel de elipsă în plan emoţional: notînd neutru îşi schimbă locul, autorul ne ascunde premeditat atît aluzia la tresărirea fulgului, cît şi empatia sa la acea palpitaţie. Întunericul nopţii şi zgomotul brusc şi deosebit de puternic sînt motive suficiente pentru a înfricoşa, dar însemnarea evită, cu sobrietate şi uşoară ironie, să o mărturisească. Ne vorbeşte însă de la sine această asociere între forţa copleşitoare a tunetului şi gingăşia şi fragilitatea fulgului de păpădie deplasat.

http://unhaikupezi.blogspot.ro/2008/10/versul-original-65-tunet-n-noapte.html

Haikuul zilei -- 19 ianuarie 2018

groapa de gunoi –

lumina face să sclipească

bucata de geam

(Adrian Grigoriu)

Versul original, ghicit şi de Doru Emanuel, realizează o antiteză cu lumina răsfrîntă în ciobul de geam. Este o recuperare a lucrurilor urîte, ticăloase, umile care, şi ele, primesc şi dau lumină, chiar dacă rămîn într-o situaţie precară. 

O strofă a lui Alexandru Philippide, din poezia Mocirlă, merge pe aceeaşi idee a convertirii lucrurilor ticăloşite:

Şi plescăie mocirla zbîrcită-n unde grase

Şi tot mai mult şi-ntinde cangrena peste şes;

Iar vîntul o dezmiardă cu foşnete duioase

Şi soarele-i frămîntă cu aur mîlul des.

(doina b) găseşte acelaşi cadru, printre gunoaie..., pentru ciobul însorit, ba îl şi înrămează: (doina b) pe rama ruptă. Mai puţin inspirată: (doina b) pe prundiş de râu...., în schimb, (doina b) curând eclipsa – caută altă situaţie pentru aventurile ciobului năzdrăvan.

(Anonim) Mag invizibil vrea să fie o metaforă a luminii care transfigurează, dar pierde tensiunea contrastului original.

http://unhaikupezi.blogspot.ro/2009/09/versul-original-377-groapa-de-gunoi.html

Haikuul zilei -- 18 ianuarie 2018

pădure bătrînă –

încremenit în aer

ţipătul bufniţei

(Dan Doman)

Două strofe din poemul Cîntecul bradului al lui Lucian Blaga pot servi ca o introducere în atmosfera pădurii bătrîne:

Subt Ursa Mare, surpat de bureţi,

neatins de om, neajuns de ereţi,

bătrîn, bătrîn în imperiu meu

bradul bărbos străjuieşte mereu.

Lichene şi buhe şi viespi îl cuprind.

Păianjenii sfinţi prin cetini se-ntind.

La un veac, tot la un veac, din înalt

mi-l loveste în creştet fulgerul alb.

Locuri neumblate de om în care vegetaţia a împîslit totul şi unde lumina pătrunde cu greu. Linişte de început de lume în care orice zgomot, mereu neaşteptat, este însoţit de o tresărire ca în faţa primejdiei. Ţipătul bufniţei, şi aşa rău prevestitor, pare să se întindă, multiplicîndu-şi ecoul, peste întreaga pădure ca o iscălitură sonoră care pecetluieşte stilul inconfundabil al tabloului. Şi, chiar atunci cînd pădurea l-a absorbit complet, el mai ţiuie încă în tăcerea înfricoşată a urechii noastre.

Remarcabil ales contrastul dintre nemişcarea pădurii şi ţipătul fluid al bufniţei care confirmă parcă puterea misterioasă şi magică a codrului de a anihila orice dizidenţă.

Haikuul zilei -- 17 ianuarie 2018

Serile de mai!

Filele de calendar

cin’ să le rupă?

(Radu Patrichi)

Cin’ să le rupă este o întrebare retorică, ea nu aşteaptă un răspuns, ci e un mod mai expresiv de a face o afirmaţie: serile de mai, prelungite întru delectarea sufletului, ne fac să uităm de curgerea timpului şi de prozaica preocupare de a mai rupe filele din calendar. Timpul este prea bogat ca să mai poată fi măsurat în zile. Sărbătoarea este răznită din calendar.

Haikuul zilei -- 16 ianuarie 2018

cu pietricele-n pantofi

scap de singurătatea

drumului 

(Ana-Olimpia Sima)

Primul vers aminteşte de un poem asemănător ca intenţie (al lui Bashō sau Issa). Acolo era vorba de ţînţarii din colibă, aici de pietricelele din pantofi. În ambele cazuri, intruşii, ce provoacă în mod firesc doar inconfort, sînt recuperaţi şi convertiţi în însoţitori care te ajută miraculos să scapi de singurătatea drumului sau a nopţii. Este în această generozitate a adoptării acestor existenţe umile o probă de gîndire şi simţire zen. Dar aceasta nu e prea departe de basmele în care fata harnică grijeşte cuptorul dărîmat şi mărul plin de omizi... Cînd un poem este bun, înseamnă că autorul a încălcat cu talent regulile, a profitat de existenţa lor doar pentru a demonstra în ce mod suprafiresc creaţia adevărată îşi manifestă libertatea. Nu-i aici nici kireji, nici 5-7-5, nici kigo, e doar o propoziţie umilă şi neglijentă, dar plină de har. Un aforism totuşi, dar al unei gîndiri concrete care pregetă să generalizeze.

Haikuul zilei -- 15 ianuarie 2018

pe verandă –

de nu vor observa

că privesc luna

(Radu Patrichi)

Cel care se află pe verandă, care poate s-a retras acolo din casă, dintre cei care participă la o petrecere zgomotoasă, se simte cu musca pe căciulă. Privitul lunii este o preocupare aproape de ţîcneală, mai ales dacă o preferi distracţiei unanime. Se poate să fie cu adevărat marcat de această deosebire periculos de aflat de către ceilalţi, poate că preferă însă doar o ironie retorică prin care să ne prezinte o opţiune care are demnitatea ei chiar dacă este nerecunoscută şi zeflemisită de cei mai mulţi. Este de observat intenţia complexă şi mucalită a autorului mărturisită cu o desăvîrşită simplitate.

Haikuul zilei -- 14 ianuarie 2018 -- haiku clasic

Zorii cu prima

floare de gheaţă în geam –

nu-i găsesc nume 

(Șerban Codrin)


Un poem despre frumusețea superbă a lucrurilor banale, mărunte, în fața cărora rămânem muți de uimire; astfel de revelații ar trebuie să ne aducă din nou aproape de esențe, de ceea ce ne înconjoară, dar nu suntem în stare să observăm, fiindcă trecem ca orbii pe lângă ele, ratăm clipele monumentale din cauza  că suntem prea absorbiți de lucruri care ne pustiesc spiritul. 
O epifanie care ne transmite într-un limbaj atât de simplu că nu are rost să catalogăm doar de dragul științei ceea ce ține de manifestările variate, subtile ale magicului în cotidian.

Haikuul zilei -- 13 ianuarie 2018

Focul aprins –

într-un târziu paingul

vine lângă sobă

(Dan Doman) 

Haikuul zilei -- 12 ianuarie 2018

În seara asta

luna îi gustă ceaiul –

nu mai e singur

(Corina Ion)

Şi-n seara asta poate fi mai mult decît o condamnare repetată, există deja un ritual al însingurării liber consimţite, o însoţire cu fiinţe de altă speţă. Singurătatea nu mai este un neajuns şi o suferinţă, este poate deja o cale către sinele profund în care te regăseşti în comuniune cu stihiile.

Haikuul zilei -- 11 ianuarie 2018

Câte un tablou

în fiecare ochi de geam –

şi-n toate ninge

Utta Siegrid König

http://www.nicepps.ro/prezentare-pps-ppt-ur-258-ri-n-stil-haiku-2299.html

Haikuul zilei - 10 ianuarie 2018

flori peste mormânt -
între mine și mama
parfum de cireș

(Cristina Pârvu)

Haikuul zilei -- 9 ianuarie 2018

primul vis din an -
pe obrazul meu din nou
sărutul mamei

(Daniela-Lăcrămioara Capotă)

Haikuul zilei - 8 ianuarie 2018

fără internet -
povești la gura sobei
spuse de buna

(Maria Oprea)

Haikuul zilei -- 7 ianuarie 2018 - Haiku clasic

piața pustie –

un fluture de varză

îmi dă tîrcoale

(Șerban Codrin)

        Talentul cititorului este să poată imagina și alege contexte pentru puținele cuvinte oferite de autor. Piața, prin atracția verzei, pare a fi una comercială și nu una urbană în care să intersectează mai multe străzi. Faptul că e pustie ne dă de gîndit. Și de fabulat.

        E clar că astăzi nu e nimeni pentru că e sărbătoare. Autorul, poet oarecum năuc, a uitat să cumpere varză ieri (cum primise însărcinare) și, rușinat, iată-l prezent la prima oră, total derutat că nu e nici neam de varză pe vreo tarabă, necum picior de om. În jurul lui, zburînd cu obișnuitele-i schimbări neașteptate de direcție se învîrte un fluture.

        O să spuneți că varza murată și Crăciunul sînt iarna, de unde fluture atunci? Păi nici nu-i fluture, este un fulg mare de zăpadă sosit în avangarda ninsorii.

        Ce vrea să spună haiku-ul? Simplu, că această ratare este de fapt semnalarea unei șanse nescontate și un îndemn spontan: abandonează (cel puțin pe moment) montajul mercantil (și așa ratat) în care funcționai și bucură-te de fluture sau de ninsoare. Care se asortează perfect cu pustietatea pieții. Și poate cu firea ta zăpăcită ca și el.

Haikuul zilei -- 6 ianuarie 2018

ninge peste cruci -

în goblenul bunicii

maci neterminați

(Argentina Stanciu)

        Albul și negrul (funerar) într-un contrast vital cu roșul macilor. Culorile sînt prezente doar eliptic prin pomenirea ninsorii, crucilor și florilor brodate pe gherghef. Absența bunicii sugerată doar prin prezența cimitirului și a lucrului întrerupt înainte de a fi isprăvit. Firescul rostirii discrete și fluente a două observații simple și candide. Două imagini a căror tensiune sporește puse una lîngă alta prin palpitul tăcerii în care aluziile lucrează, amplificînd puținul spus în contexte concentrice, pline de vibrație.  

Haikuul zilei -- 5 ianuarie 2018

clepsidră spartă -

miresmele de tei

îmi umplu timpul

(Cezar-Florin Ciobîcă)

        Un bun exemplu pentru ceea ce înseamnă o metaforă extinsă. Faptul este unul compozit, rezultat dintr-o nimicire cuplată cu o împlinire. Timpul măsurat de clepsidră este unul captiv, sec, gol, lipsit de consistență. Numai cînd nisipul nu mai curge otova, timpul se poate umple de cel mai ciudat liant – o mireasmă – care-l face consistent. Spargerea clepsidrei devine prilejul pentru împlinirea unui timp autentic, de calitate.

        Elementele de compoziție sînt reale, dar numai vibrația lor în cîmpul virtual le poate aduce situația de a închipui împreună o alegorie substanțială.

Haikuul zilei -- 4 ianuarie 2018

bufniță cântând -

verific înc-o dată 
perfuziile

(Lucreția Horvath)

        O să încerc să interpretez poemul în așa fel încît să se potrivească cu atmosfera pe care am impresia că o comunică. Păsările de noapte, precum cucuveaua, buha, huhurezul, ciovica, emit un sunet care nu se potrivește deloc cu cîntecul. Țipătul lor strident seamănă mai curînd cu plînsul sau vaietul și este ușor de asimilat cu o prevestire rea și insistentă. În liniștea nopții aproape sinsistră. Nici aspectul lor static, cu ochi imenși, nu este deloc încurajator.

        Sigur că bufniță cântând trebuie acceptat ca o avertizare, ca o prevenire, dar în contextul întregului poem eventualitatea unei prevestiri sinistre este exclusă. În modul cel mai firesc, cele două părți ale poemului sînt într-o derivă de sens, într-un derapaj controlat căutînd posibila convergență de sens.

        O să încep cu partea a doua. Contextul pe care îl evocă cele spuse este acela al unui bolnav aflat în siguranță, în termeni tehnici în afara oricărui pericol. Nu ni se spune clar unde, în ambulanță, într-un salon de spital, în patul de acasă. Cineva, mai curînd foarte apropiat, îi poartă atent de grijă. Partea întîi a poemului își atenuează și își modulează astfel mesajul și asta chiar prin formularea ei.

        Bufnița, și nu cucuveaua sau huhurezul, a fost aleasă pentru a-și rosti mesajul. Iar el, în ciuda realității, sună ca un cîntec. În context, și bufnița, simbol al înțelepciunii și al zeiței Atena, nu mai este rău-prevestitoare, ci se instrumentalizează ca un fel de pendulă docilă a unui ceas de control. Atmosfera protectoare în care se află deja bolnavul reduce acțiunea bufniței la serviciul benign al unui cuc, ascuns în ceas și ieșind doar pentru a anunța schimbarea perfuziei.

Haikuul zilei -- 3 ianuarie 2018

concert de Crăciun -

în debara balada

unui greier mic

(Cezar-Florin Ciobîcă)

        Eleganța supremă a poemului este resimțită prin citirea lui lejeră. Nimic nu este forțat sau dificil în formulare. E ca și cum ai citi din mersul unui vehicul anunțuri simplissime făcute special pentru a nu da de lucru descifrării și a spune direct (numai) ce e de spus. Fără pretenții sau prețiozități inutile sau parazitare.

Alăturarea celor două părți ale poemului este și ea, aparent, aleatorie. S-a nimerit doar ca două sintagme, altfel banale, să fie una lîngă alta. Ăsta-i rafinamentul haiku-ului, să dea impresia că lucrurile n-au fost plănuite, că în spatele lor nu există o intenție. Să-ți dea de gîndit fără să pară c-o face deliberat.

O singură precizare – în debara – însoțește, localizînd-o, prestația greierului. Despre concertul de Crăciun nu știm mai multe, dar el are o anume monumentalitate și ne duce cu gîndul la o sală pe măsură, la o orchestră însoțită poate de coruri. Dar mai ales la sărbătoarea care îi este asociată și care, mai mult ca sigur, îl prilejuiește.

  

În debara – într-o anexă unde sînt depozitate lucrurile de care ne debarasăm, vechiturile. Acolo își găsește sălașul greierul care-și țîrîie monoton și spăsit balada. Face parte și el, și cîntecul lui dintre lucrurile de care ne descotorosim lesne pentru că sînt perimate, anacronice. Ca și balada lui Topârceanu, greierul nu mai este de actualitate, s-a uzat moral.

De aici încolo, simbolistica celor două evenimente este mereu contrastantă. Sărbătoare și tristă izolare. Grandoare și decădere. Prețiozitate și umilință. Civilizație a artificiului și sobrietate a simplității. Fastuozitate și naturalețe austeră.

Descotorosirea asta sună însă și a dorință de a scăpa de ceva care supără și incomodează, care ne mai stă în preajmă doar ca o mustrare care ne-ar putea jena. Murdărind viața noastră ireproșabilă.

Haikuul zilei -- 2 ianuarie 2018

stele tulburate -

dans de efemeride

deasupra bălţii

(Vasile Conioși-Mesteșanu)

Structura poemului pare mai simplă. Uzează de un contrast puternic între stele, fixe și veșnice (cel puțin în ideea precarității duratelor pămîntene) și efemeride, zburătoare neobosite, trăind doar o zi. Tehnic, apelează la ponciful oglindirii în apa bălții. Dansînd, efemeridele își execută ritualul, dar încrețesc și fața apei. Rezultatul este perturbarea funcției de oglindire a apei și, consecutiv, imaginea mai puțin clară și oscilantă a stelelor.

Oricine, chiar și cei care nu înțeleg prea bine haiku-ul, va simți în sintagma stele tulburate apropoul la soarta întristătoare a efemeridelor. Cît de imperturbabile ar fi stelele, balta în tremur le-a dat de gol tulburarea.

Trebuie să remarc și modul nepretențios, neafectat, neîncărcat, sobru în care sînt notate imaginile. Nimic nu pune vreun accent insinuant asupra celor evocate. Aluziile nu sînt pornite din intenția subiectivă a autorului. Apropourile se nasc doar din aura obiectivă a elementelor poemului. Din efectele de intersectare și interferență a cîmpurilor lor semantice.

Tulburarea nu este din capul locului emoție (îngrijorare, frământare). Ea este mai întîi învolburare a apei, pierdere a limpezimii și a transparenței oglinzii cauzată de agitația efemeridelor. Tulburătoare ale apei/oglinzii sînt chiar gîzele, cele de a căror soartă efemeră, tulbure și turbulentă se vor contamina, cuprinse de neliniște, și cele oglindite în ea.